Când părinții se despart

- Ghid pentru părinți, după cartea cu același titlu al lui Francoise Dolto -

Atunci când un cuplu hotărăște să se despartă, iar cei doi răspund și la apelativele „mamă” și „tată”, lucrurile se complică. Chiar dacă legătura lor de iubire ia sfârșit, cei doi rămân conectați pe viață prin rolul de părinți.

Lucrând alături de cupluri și indivizi care trec printr-un divorț sau separare, am primit adesea solicitarea de a le oferi un set de reguli sau căi de urmat în ceea ce privește gestionarea acestei schimbări în relația cu copiii lor.

Departe de a pretinde că acest material acoperă în totalitate subiectul acesta atât de complex, veți găsi în cele ce urmează câteva recomandări care ar putea ușura suferința celor mici, i-ar putea ajuta să accepte și integreze schimbarea mai ușor și să devină mai pregătiți și rezilienți în fața provocărilor vieții.

• Responsabilitatea de părinte rămâne pe viață. Copiii sunt ființe logice, care au nevoie de informații clare. Dacă mediul de acasă este mereu tensionat din cauza certurilor dintre părinți, copiii trăiesc cu neliniște și teamă, se simt amenințați pentru propria lor coeziune. De aceea, este important ca părinții să comunice deschis cu ei și să facă distincția între angajamentele pe care ei și le-au luat unul față de celălalt ca parteneri de cuplu și angajamentele de a crește copiii. Dacă primul se poate rupe, cel de-al doilea este o responsabilitate față de care părinții nu se pot eschiva.

• Dizolvați misterul! Divorțul rămâne de multe ori misterios, deși nu trebuie să fie așa. Nu de puține ori, el poate limpezi starea de neliniște din casă, poate aduce eliberarea din tensiune și atmosfera de dispută. De asemenea, conduce spre un alt statut pentru copii, despre care e bine să afle de la ambii părinți, împreună.

• Orice ar fi, nu vă mințiți copiii! Spune-ți-le adevărul, în cuvinte simple și pe care ei sunt capabili să le înțeleagă conform vârstei lor. A minți din iluzia de a-i proteja, nu face decât să vă absolve pe voi, adulții de povara realității dureroase, însă pentru copii este extrem de destructurant - își pot pierde simțul realității, al siguranței și al încrederii. Este adevărat, copiii pot reacționa diferit la acest adevăr, unii „uitând” sau fantasmând că divorțul nu va avea loc. Copiii simt nevoia să fabuleze atunci când le este prea greu să-și asume ceva. Trebuie să li se spună adevărul, lăsând în seama lor modul de reacție la acest adevăr dacă el e prea dificil, iar ei simt nevoia să fabuleze.

• Pregătiți copilul/copiii pentru schimbarea ce survine prin divorț. Este foarte necesar ca între anunțarea intenției de a divorța și separarea efectivă/ plecarea unuia din părinți (de regulă, tatăl) din casă să existe o perioadă tampon. „Să anunți ceva cuiva și apoi să treci numaidecât la fapte este traumatizant pentru cel din urmă, deoarece oamenii sunt obișnuiți ca actele să fie precedate de proiecte.” (F. Dolto) Cu atât mai greu le este copiilor să proceseze o astfel de veste, urmată de pierderea imediată a unui părinte ca prezență până atunci permanentă. E important să i se spună copilului despre intenția de a divorța, care se va întâmplă în timp, deoarece căsnicia și responsabilitatea asumată odată cu aducerea copilului pe lume sunt aspecte serioase.

• Divorțul este răul mai mic. „Pentru copil este important să știe că divorțul este întotdeauna un rău mai mic. Ca o operație chirurgicală care înlătură ce nu mai este viu în trupul deja angajat într-un proces mortificant. Este tocmai situația cuplului când viața în comun a devenit insuportabilă pentru unul dintre soți sau, câteodată, pentru amândoi. Acest climat al vieții comune este purtătorul unei suferințe pe care divorțul are drept scop să o curme.” (F. Dolto)

• Copiii rămân în spațiul în care au crescut, ”anvelopa spațială a siguranței”. În viața copilului există trei continuum-uri: corporal, afectiv și social. Corpul i s-a construit într-un anumit spațiu, acolo unde a trăit alături de ambii părinți. Dacă, după divorț, spațiul nu mai este același, copilul nu se mai regăsește nici măcar în corpul lui, deoarece i-au dispărut reperele spațiale. De aceea, se recomandă ca, în cazul divorțului sau separării, copiii să rămână în spațiul unde au locuit împreună cu părinții, iar părinții vor veni alternativ în acel spațiu să își îndeplinească îndatoririle de părinte. Dacă se procedează astfel, travaliul divorțului decurge mai bine pentru copii, mai ales dacă au sub 9 ani. În caz contrar, dacă copilul trebuie să părăsească casa în care a crescut, poate experimenta două niveluri de destructurare: nivelul spațial, care se răsfrânge asupra corpului și nivelul afectiv, răsfrânt în sentimente disociate. (Disocierea = o ruptură în modul de procesare a informației de către creier. Apare la nivelul gândurilor, emoțiilor, amintirilor și se manifestă ca o deconectare de acestea, cu implicații la nivelul identității de sine sau a percepției timpului).

• Copiii continuă să meargă la aceeași școală (copii de la 7-8 ani în sus). Din punct de vedere social, copiii au nevoie de continuitate. De aceea este important să își continue viața, și după divorțul părinților, frecventând aceeași școală, continuând cu același activități sportive sau extrașcolare și menținând relațiile sociale cu prietenii. În caz contrar, copilul va procesa și mai greu impactul separării părinților, care, pe lângă impactul la nivelul afectiv și corporal, vine cu modificări majore și la nivel social.

• Părintele absent din casă continuă să fie responsabil de educația copilului. Chiar dacă nu mai e prezent permanent în același spațiu cu copilul său, părintele continuă să se intereseze de el/ea și nu-i lasă pe alții să suplinească funcția lui. Aceasta este „funcția simbolică și afectivă” a părintelui absent, care îl menține prezent în viața fiului sau fiicei sale, cei mici având nevoie de relații personalizate și regulate cu fiecare dintre părinți. De asemenea, părintele discontinuu are datoria de a-și vizita copiii, și nu un drept.

• Viața părintelui după divorț și impactul asupra copilului. Pentru copilul mai mare de cinci ani, este bine ca fiecare dintre părinții săi să aibă, fiecare în parte, o viață afectivă și sexuală. Francois Dolto argumentează această recomandare: „pentru ca acest copil să nu fie pus în situația de a se considera și copil și, totodată, soț al mamei sau al tatălui său, ceea ce îi blochează dinamica de structură. Este primejdios ca fantasma de a fi soț să se vadă confirmată de realitate.”

La fel, este importat ca părintele continuu (cel care are copilul în grijă mai mult) să își ia timp pentru activități care îi fac sieși plăcere. Copilul crește astfel într-o situație oarecum triunghiulară sănătoasă: în preajma copilului există viața socială a părintelui și lucuri care îi aduc acestuia bucurii.

„Nimic nu e mai teribil pentru copii decât o mamă care le spune ”Am sacrificat totul pentru voi!”, adică o mamă care a trăit ca o văduvă falsă sau ca o falsă fată bătrână, sub pretextul că a avut grijă de copii. Repercursiunile se văd pe termen lung, nu doar la copii, ci, mai târziu, în familia nepoților.”

Vă recomand cu drag să citiți Când părinții se despart. Toate recomandările din acest material au la bază experiența celebrei psihiatre și psihanaliste franceze, Francois Dolto (1908 - 1988), în ale cărei cărți puteți găsi răspunsuri și sfaturi practice la probleme diverse din viața de părinte.

Eu am citit pentru prima dată o carte scrisă de ea („Când apare copilul”) în perioada sarcinii cu primul meu copii. Am fost fascinată de practicalitatea recomandărilor sale, de abilitatea ei de a transforma preocupări parentale complexe și apăsătoare în soluții practice, la îndemâna oricui ar fi curios să studieze și să se preocupe de dezvoltarea abilităților sale de părinte.