Câteva adevăruri despre stima de sine

Stima de sine sau valoarea pe care o acordăm propriei persoane este un concept care a devenit foarte prezent, atât în mediul familial, cât și în cel școlar, academic și profesional.

Dar ce este cu adevărat stima de sine și ce putem face pentru a ne crește sentimentul propriei valori?

Mie îmi place foarte mult Virginia Satir și vă recomand să citiți cărțile ei, în special Arta de a făuri oameni. Viziunea Virginiei Satir asupra lumii a pus reflectoarele pe stima de sine ca sursă de energie pentru o viață împlinită, pentru disponibilitatea la schimbare și a subliniat rolul familiei în dezvoltarea membrilor săi. Din perspectiva sa, părinții sunt arhitecții familiei; cei deschiși spre dezvoltare acceptă că schimbarea e inevitabilă și sunt prezenți și conectați cu ai lor copii în tranziția de la o etapă la alta a vieții.

Care sunt trăsăturile persoanelor cu stimă de sine bună?

• Oamenii cu stimă de sine ridicată au capacitatea de a se prețui pe sine și de a-și trata propria persoană cu respect, demnitate și realism;

• Sunt oameni deschiși la schimbare, deoarece știu că schimbarea înseamnă evoluție.

• Nu le e teamă să ceara ajutor;

• Nu le e teamă să spună „nu pot”, „nu știu”, să spună „Nu!” în general și să pună limite sănătoase;

• Integritatea, onestitatea, responsabilitatea, compasiunea, iubirea și competența - toate emană de la persoane cu stimă de sine ridicată;

• Au încredere în competențele lor și pot lua singuri decizii în ceea ce îi privește;

• Consideră că propria persoană este cea mai valoroasă resursă de care dispun;

• Având sentimentul propriei valori, au capacitatea de a vedea și accepta valoarea celorlalți;

• Sunt oameni care radiază încredere și speranță;

• Se simt în controlul propriei vieți, simt că pot face alegeri;

• Acceptă că eroarea e parte din viață și sunt dispuși să învețe din greșeli;

• Se acceptă pe deplin ca ființe umane.

Cum se manifestă stima de sine scăzută?

• Oamenii cu stimă de sine scăzută se așteaptă să fie înșelați, desconsiderați sau chiar călcați în picioare de cei din jur;

• Sunt foarte predispuși spre victimizare;

• Se așteaptă mereu la ce e mai rău și atrag răul;

• Pentru a se apăra, se ascund în spatele unor ziduri de neîncredere și teamă, se simt singuri și izolați. De cele mai multe ori neagă aceste lucruri;

• Fiind tot mai izolați, devin apatici și indiferenți față de propria persoană și ceilalți oameni;

• Le vine tot mai greu să gândească clar și au tendința de a-i abuza sau devaloriza pe cei din jur;

• În timp, apare frica. Frica îi orbește, îi împiedică să își asume riscuri și să își rezolve problemele, rămânând într-un pattern de gândire negativ;

• Trăiesc un profund sentiment de devalorizare personală în cazul unui eșec. Își pun etichete negative („Sunt un ratat!”, „Nu sunt bună de nimic!”);

• De regulă, se însoțesc de persoane cu stimă de sine scăzută;

• Le e teamă de schimbare.

Stima de sine există nu doar la nivel individual, ci și în familii. În familiile unde predomină un sentiment de stimă de sine ridicat, toți se simt bine cu sine și cu ceilalți, diferențele sunt acceptate și chiar puse în valoare, predomină armonia. Unde stima de sine este scăzută, comunicarea este superficială, se încearcă menținerea stării de fapt de teama schimbării, copiii cresc cu un sentiment de inadecvare, se izolează și pot apărea comportamente auto-distructive.

Atât la nivel individual, cât și în familii, nu lipsa problemelor îi diferențiază pe cei cu stimă de sine ridicată de cei cu stimă de sine scăzută, ci abilitatea de a le rezolva, a le accepta, a cere ajutor, a vedea soluții, a accepta că perioadele bune și rele sunt parte din viață și că la orice problemă există cel puțin o soluție.