Învățul are și dezvăț: lecții ale copilăriei la care să renunțăm în viața de adult
- 19 iun. 2022
- 4 min de citit
Learn - unlearn - relearn - aceasta este una dintre direcțiile strategice ale marilor companii în ultimii ani, proces accelerat de pandemia covid-19 și de necesitatea dezvoltării unor noi competente pentru a face față cu succes provocărilor accelerate din ultimul timp.
Chiar dacă pare un concept nou, cu fiecare etapă de dezvoltare, noi învățăm lucuri care ne ajută să facem față situațiilor și provocărilor prin care trecem. Cu timpul, renunțăm la modalitățile care nu ne mai sprijină în atingerea obiectivelor și asimilăm noi metode, noi abilități. Așa e în firea lucrurilor.
Când vine vorba însă de credințe impregnate în identitatea noastră, dezvățul devine mai complicat, însă nu imposibil.
Experiențele traumatizante din copilărie pot sădi în copii lecții dureroase, care ulterior devin temelia modului în care ei se percep pe sine și lumea din jur, a felului în care vor lua decizii și vor face alegeri în viața de adult, a gradului de încredere în sine și în ceilalți.
Ne dorim binele copiilor, însă uneori facem greșeli cu urmări mai semnificative decât am crede la prima vedere, din teama de a nu-i răsfăța, a nu-i obișnui „în puf” pentru că „viața e grea” și „nimeni nu a murit de la o palmă”.
1. Iubirea este condiționată
Copiii au nevoie de iubire și siguranță pentru a-și dezvolta un stil de atașament securizant. Au nevoie să simtă că orice ar face, oricâte greșeli ar înfăptui, părinții vor fi acolo pentru ei și îi vor iubi necondiționat. Au nevoie să simtă că sunt iubiți și acceptați așa cum sunt, cu bune și cu mai puțin bune, cu realizări și rateuri. În contrapartidă, dacă aud frecvent critici, reproșuri și etichete, ei le vor asimila în identitatea lor, acestea devenind vocea lor interioară. Vor ajunge să creadă că pot fi iubiți și acceptați doar dacă sunt cuminți, iau note bune la școală, nu își fac părinții de rușine, se comportă dezirabil social etc. Adică dezvoltă acest mecanism de gândire condiționată: dacă….atunci…
În mediul organizațional, sunt „workaholic”-ii, obsedați de a face cât mai mult și mai bine, însetați de aprecierea șefului, sentimentul lor de bine depinzând de această validare din exterior.
2. Trebuie să îi mulțumești mereu pe ceilalți! sau Ce va zice lumea?
În zilele noastre, „a da bine” a ajuns o valoare primordială. Astfel, energia psihică este canalizată spre a face lucruri care te fac dezirabil/-ă social și nu pe acelea care te fac fericit/-ă, mulți ajungând să confunde cele două planuri. Crescând într-o astfel de familie, copilul învață că aceasta este „normalitatea”, ajungând un adult care încearcă din greu să le facă altora pe plac. Când eforturile și energia sunt consumate astfel, frecvent se ajunge în crize de identitate de genul „Eu cine sunt?” sau „De ce nu sunt fericit/-ă?” sau chiar victimizare: „Ce am greșit, ca să merit asta?”
La muncă, sunt angajați dependenți și excesiv de confirmiști, încercând să îi mulțumească pe ceilalți, în special figurile de autoritate. Neținând cont de nevoile și prioritățile proprii, sunt cei care muncesc frecvent peste program. Neavând capacitatea de a spune „Nu!”, vor prioritiza ajutorul acordat celorlalți în detrimentul sarcinilor proprii, acumulând, în timp, frustrări, nemulțumire și ajungând frecvent în burnout.
3. Nu sunt suficient de bun/ă sau nu merit
Această credință se formează când nevoile emoționale ale copilului nu sunt satisfăcute, când i se atrage mereu atenția asupra greșelilor, sarcinilor îndeplinite sub standardele, de obicei înalte, ale părinților sau când copilul chiar aude aceste cuvinte.
Mulți părinți cred că îi motivează pe copii să fie mai buni spunându-le „Nu ești în stare!”. Încercați să schimbați abordarea, spunându-le: „Poți! Iar dacă nu vei reuși azi, vei reuși în altă zi, iar eu sunt aici să te susțin! Ne vom bucura de progresele zilnice împreună!”
În organizații, sunt cei care au stimă de sine scăzută, dificultăți să traseze limite sănătoase, muncesc până la epuizare, spațiul lor mental fiind mereu ocupat de gândul „nu am făcut destul, nu e destul, nu sunt suficient de bun/ă”.
4. Nu plânge! Nu ai de ce să îți fie frică!
Una dintre cele mai frecvente erori de parenting este să învățăm copiii să nu își exprime emoțiile sau să le invalidăm ceea ce simt, crezând că astfel îi protejăm de suferință. Ceea ce realizăm însă, este doar să îi creștem vulnerabili, incapabili să își înțeleagă și regleze emoțiile, iar mai târziu, ca adulți să nu reușească să să accepte pe sine, să traseze limite sănătoase sau să aibă un sentiment de valoare personală.
În mediul organizațional, îi putem întâlni ca angajați submisivi, dependenți, cu autonomie scăzută și cu nevoia de a le fi validate, de către lider, deciziile și acțiunile. În roluri de autoritate, vor încerca să compenseze frica interioară prin rigiditate mentală, reguli stricte, care le crează senzația de control. Ca lideri vor avea echipe dezenergizate, din cauza deconectării și a lipsei de exprimare emoțională autentică în mediul de lucru.
5. Dacă nu reușesc…, sunt un/o ratat/ă
De regulă, această credință ia forma perfecționismului rigid. De multe ori, acesta e văzut ca o calitate, ceea ce îl face foarte dificil de flexibilizat. A trăi cu convingerea permanentă că a greși e un capăt de lume, este extrem de extenuant și consumă multă energie psihică.
„Rădăcinile perfecționismului vin din disperarea de a obține aprobarea și de a evita să fii judecat/-ă, blamat/-ă sau rușinat/-ă pentru că ești mai puțin decât…” — Heather Timm
A crește copii sau a conduce oameni cu mentalitatea că sunt demni de apreciere doar dacă sunt „perfecți”, răpește bucuria de a experimenta, a inova, a explora căi noi și a savura călătoria vieții.
Sunt multe lecții care iau forma de convingeri de viață care limitează dezvoltarea și sentimentul de împlinire, trăite ca ceva definitiv și de neschimbat. E bine să știm că ele pot fi dezamorsate și înlocuite cu alte gânduri, constructive și generatoare de energie, bucurie și sentiment de echilibru. Ca adulți, avem puterea să unlearn and relearn, să decidem diferit, să facem altfel de alegeri.
Surse:
Comentarii